Manastirea Brancoveni

Domnul m-a ajutata sa ajung acolo!

Ne planuisem sa ajungem in Brancoveni in weekend iar mie imi incoltise in minte ideea de a vizita si Manastirea. Abia asteptam! Vinerea dinaintea plecarii am aflat la birou ca trebuie sa termin o situatie pana dupaamiaza si m-a napadit supararea: eram sigura ca n-o sa termin la timp si nu pot pleca din oras. Mi se parea ca se sfarseste lumea!!!

Barbatul meu imi zicea ca o sa mearga el singur, colegele mele ma tachinau iar eu mai aveam putin si plangeam.

Pe la pranz inca nu primisem toate informatiile pentru a da curs lucrarii iar colegul care trebuia sa furnizeze informatiile plecase pe teren.  Pe la doua inca nu ajunsese la birou. Mi-a incoltit din nou speranta: poate nu mai vine! Pe la trei si ceva a aparut. M-am resemnat. Ce era sa mai fac? Doar ca... n-a putut sa-mi dea decat o parte din informatii, restul urmand sa le primesc luni dimineata. Ura!!! Am lucrat ce am putut, am inchis calculatorul si am evadat din Craiova. Sambata la pranz eram la Brancoveni.

Pana sa ajung acolo m-am hranit cu toate informatiile pe care le-am gasit pe net. Am decretat ca cel mai frumos articol este cel de aici si va invit cu mare drag sa-l cititi. Eu doar il insotesc de fotografiile facute de noi. 

Gazda noastra a fost Sora Andreea. Ea a fost cea care ne-a dus pe rand la muzeu, in Biserica Veche, la Izvorul Tamaduirii, in atelierul de croitorie, la helesteu...prin vocea ei calda am aflat din nou istoria Martirilor Brancoveni.

...stil brancovenesc lucrat de mesteri venetieni, coloane albe inconjurate de flori, rauri de trandafiri, liniste, bucurie...

Aici sunt portile originale ale cetatii (de pe la 1600). Acum sunt adapostite la intrarea in muzeu.

Interesanta este poarta de acces. E atat de mica incat cei ce doreau sa intre trebuia sa se aplece si asta din doua motive: in semn de smerenie fata de Dumnezeu dar si pentru ca turcii sa nu dea navala calare

In muzeu n-am avut voie sa facem fotografii (nici in biserica).

Cand am ajuns la locul de rugaciune al Domnitorului Brancoveanu maicuta noastra ne-a amintit importanta spovedaniei, a curatirii sufletului si existenta Judecatii de Apoi

Dupa restaurare s-au pastrat portiuni mari ale tencuielii originale:

Unul din helestee. In caz ca n-ati citit articolul indicat mai sus dati-mi voie sa citez:

Legenda spune ca un crai sud-dunarean trecea in fiecare noapte pe acest drum, pana la iubita sa, aflata in muntii din nord, dar se intorcea intotdeauna inainte de rasaritul soarelui, fiindca era alcatuit numai din roua… O singura data a intarziat prea mult si razele stralucitoare ale zorilor l-au topit, chiar pe locul manastirii! Sufletul nevazut al tanarului domn, inghitit de pamantul acestor meleaguri, impreuna cu iubirea sa, au fost calcate in picioare de copitele navalitorilor. De aceea se spune ca helesteul din spatele Manastirii Brancoveni izvoraste din lacrimile sale, iar seara, dupa vecernie, daca stai pe mal si asculti, poti auzi o tanguire stinsa, ce le induioseaza pe tinerele maici… De atunci, de jur-imprejur creste iarba amara numita “branca”, de la care s-ar fi tras si numele locului.

In manastire nu se mananca niciodata carne ci doar peste din helesteu.

Izvorul Tamaduirii: 

citez din nou:

Traditia locala spune ca Matei Basarab a hotarat refacerea manastirii, in urma vindecarii sale miraculoase cu apa unui izvor tamaduitor, ce curge chiar si in zilele noastre. Legenda consemnata de Paul de Alep povesteste ca, intr-o zi de primavara, Matei Voda a plecat in plimbare prin padurea de sub sat, la marginea luncii Oltului, printre ruinele manastirii ctitorite de boierii Craiovesti. Domnitorul era insotit de Duna Pietrarul, omul sau de incredere si martor al minunii petrecute… “Culegand flori de branca si umplandu-se de tina pe maini, a mers de s-a spalat in apa izvorului. Si, stergandu-se cu sangulia (batista), pe dat a bagat de seama ca bubele ce avea de multa vreme se vindecara ca prin minune.” Maicutele de astazi spun ca Izvorul Tamaduitor, aflat in livada manastirii, a fost “desfacut” prin rugaciunile Milostivei Fecioare Maria, ca urmare a indelungilor osteneli savarsite de primii sihastri asezati aici. De la Matei Basarab incoace, de-a lungul veacurilor trecute, un sir nesfarsit de pelerini au poposit si poposesc la izvor, rugandu-se si band apa sfintita ce nu a lasat pe nimeni nevindecat, nici macar o singura data…

Nici pe noi, as adauga. A fost benefica plimbarea noastra si imi doresc sa ajungem mai des aici.