"Coliva stramoseasca"
Prima coliva pe care am pregatit-o eu singurica a fost buna dar nici pe departe la fel de buna ca cea de aici.
Sa zicem ca m-am specializat :))
Marele meu ajutor a fost "Cartea de bucate manastiresti"- scrisa de Mihaela Ion si Parintele Dionisie Voinescu de la Manastirea Caldarusani. Aici am descoperit reteta de coliva folosita la Sfantul Munte Athos si pot sa va spun cu mana pe inima ca e cea mai buna coliva pe care am mancat-o in viata mea (am pregatit-o o singura data pentru ca e mai costisitoare) dar am descoperit si modul corect de pregatire al colivei.
"Graul (arpacasul) se spala in noua ape. La fiecare dintre acestea se zice o data "Tatal nostru". Traditia spune ca procedand astfel, coliva ajunge pana la al noualea neam. Acest ritual are loc de obicei la primele ore ale diminetii, cand sufletul nu e incarcat de pacatele de peste zi"
Reteta pe care v-o propun eu astazi e una stramoseasca:
Ingrediente:
- 1 kg grau (arpacas)
- 500 g miez de nuca
- miere cam 400 grame (e mai bine sa adaugati mierea progresiv, sa amestecati bine si sa gustati)
- arome (eu am pus o pastaie de vanilie)
- cacao
MDP:
Graul se spala dupa indicatiile de mai sus, se pune la umflat in apa usor calduta, eventual se mai clateste si se pune la fiert in apa cat sa-l acopere impreuna cu un praf de sare. Focul se reduce pe masura ce bobul de grau se desface. Pentru ca mierea nu trebuie tratata termic se adauga in graul racit si framantat. Se adauga apoi aromele, miezul macinat de nuca si se omogenizeaza bine toata compozitia. Se repartizeaza pe platouri si se orneaza dupa preferinta dar obligatoriu in semnul crucii.
03.07.2010
bunica sotului meu ar fi implinit 90 de ani...
O alta reteta de coliva, de la o bucatareasa hotel 5 stele:
RăspundețiȘtergereSe spala arpacasul (1 kg), se tine la inmuiat in apa calduta 3 ore
Se pune la fiert 2 ½ litri apa, 500 gr zahăr 1 kg arpacas
De cand fierbe se mesteca incontinuu 15 minute
Se ia de pe foc se inchide ermetic 7 ore la cald (invelit pe toate patile, gros, cu perne, plapuma, etc.).