Profiterol

Reteta postata in 23.08.2008
Aluat :
  • 125 g grasime (unt, ulei, etc)
  • 250 g apa
  • 200 g faina
  • 8 oua
  • putina sare
Se fierbe apa impreuna cu grasimea si sarea. Cand a dat in clocot se aduga dintr-o data toata faina, amestecand repede cu o lopatica. Se ia de pe foc si se adauga ouale pe rand. Nu se adauga oul urmator pana ce primul nu a fost absorbit. Cu un sprit se pun intr-o tava tapetata cu hartie de copt gramajoare de aluat (de marimea unei visine) :
Se coc la foc tare, apoi la foc mai domol circa 15 minute:Trebuie sa veti grija pentru ca pe masura ce coaceti bilele se pot arde foarte usor (cuptorul fiind foarte incins).
Crema de vanilie:
  • 6 oua
  • 1 l lapte
  • 350 g zahar
  • 160 g faina
  • 1/2 baton vanilie
Se separa albusurile de galbenusuri. Laptele se pune la fiert. Galbenusurile se amesteca cu jumatate din cantitatea de zahar pana devin spuma. Se amesteca apoi cu cateva linguri de lapte si cu faina. Se rastoarna peste laptele cald si se tine pe foc pana se ingroasa. Albusurile se bat spuma tare cu restul de zahar si apoi se amesteca cu crema.
Rezulta o crema fina si spumoasa cu care se umplu bilele din aluat:
Bilele se monteaza pe inghetata de fructe (in cazul nostru o delicioasa inghetata de banane) si se decoreaza dupa preferinta cu diverse creme, frisca, si topping de ciocolata.
Eu am pregatit rapid doua pahare si le-am fotografiat. Desi nu merita nota maxima pentru estetica asta e totusi singura dovada ca am pregatit ieri profiterol:
S-a epuizat rapid !!!! A fost incredibil de gustos !
My creation

Comentarii

Postări populare